XCOM: Enemy Unknown Review: 1994? 2012? Un joc la fel de bun

| 17.10.2012
XCOM: Enemy Unknown Review: 1994? 2012? Un joc la fel de bun

Ultimii ani au fost de cele mai multe ori dezamăgitori când a fost vorba de remake-uri sau continuări. Cele mai multe încercări de a readuce la lumină o serie clasică s-au soldat cu eşecuri, deşi încă n-am văzut despre ce e vorba cu noul Baldur’s Gate. Dar noul XCOM: Enemy Unknown este de departe o reuşită a unei strategii pe ture bazată pe fratele mai mare realizat în 1994, cu tuşe de modernitate şi simplificare numai bune pentru anul 2012.

E adevărat că povestea pare scoasă direct dintr-un film de categorie B, cu extratereştrii malefici care atacă Terra şi doar o echipă e capabilă să-i ţină la respect şi chiar să le respingă încercarea de invazie. Tu eşti comandantul acestei forţe practic planetare, atât în ceea ce priveşte managementul bazei, cât şi controlul direct al luptelor.

XCOM Enemy Unknown

Acţiunea se împarte în două: managementul bazei, cu tot ce înseamnă cercetare, construcţii, expansiune şi descoperirea ascunzătorilor extratereştrilor, şi luptele directe, pe suprafaţa Pământului, pe hărţi foarte bine realizate, cu un mediu destructibil şi posibilitate de zoom până la nivelul asfaltului.

Niciuna dintre cele două părţi nu e simplă. Salvarea planetei ţine de un număr cât mai mare de naţiuni prezente în alianţă, dar nu poţi ajuta pe toată lumea. Dacă ai trei atacuri simultane, poţi să te prezinţi doar la unul şi ţara respectivă scapă pentru moment; dar pentru restul, nivelul de panică poate creşte până un nivel în care te abandonează, plecând cu tot cu fondurile aferente.

XCOM Enemy Unknown

Nu e foarte greu să faci aşa ceva pe nivel normal de dificultate, dar Classic e o altă afacere, iar activarea modului Ironman e o provocare în plus. Ironman înseamnă că există un singur autosave, deci nicio posibilitate de întoarcere dacă ai făcut vreo alegere greşită.

Luptele se bazează pe ture cu două puncte de acţiune, un sistem simplificat faţă de original, dar la modul critic. Ai de ales dacă îţi consumi mutările pentru un punct de acoperire serios sau păstrezi una în caz că dai de inamic. Poţi flanca şi nu e deloc o idee bună să fii în zone deschise pentru că cei patru soldaţi din echipă nu sunt impermeabili la armele sofisticate ale extratereştrilor.

XCOM Enemy Unknown

Inamicii sunt şi ei parcă scoşi din menţionatele filme de mâna a doua, cu capete uriaşe, foarte slabi şi înalţi; unii te atacă de aproape, alţii vin din aer sau folosesc varianta nepământeană a unei puşti cu lunetă. Indiferent de abordare, AI-ul este foarte eficient şi cam singurul defect este faptul că devine activ doar când ai intrat în raza lui vizuală. Procentajele de reuşită sau eşec când tragi cu arma sau arunci o grenadă nu sunt bătute în cuie – 75% succes poate însemna şi un rateu, iar un 30% reuşit te va salva de la mare strâmtoare.

Şi mulţi soldaţi vor muri în asalturile respective, dar interesul este să-i ţii în viaţă. Aceştia cresc în nivel şi sunt aleatoriu desemnaţi uneia dintre cele patru clase din joc. Fiecare vine cu abilităţi, mai ales cele mentale dinspre final, extrem de utile şi în multiplayer. La acest capitol, jucătorii se pot înfrunta cu tot ce au mai bun, meciurile sunt legate de ranking, dar în afară de asta nu există nicio structură permanentă care să-ţi înregistreze realizările.

XCOM Enemy Unknown

Pe de altă parte, XCOM: Enemy Unknown se axează pe campania single player şi nu am de ce să-l acuz pentru asta. Are o valoare mare de rejucabilitate (fiecare naţiune vine cu un bonus aparte când începi jocul), are peste 70 de misiuni de abordat cum crezi că e mai bine şi camera cinematică îţi oferă momente pline de adrenalină în timpul bătăliilor.

Aşa că, fie că ne întoarcem în 1994 sau rămânem în 2012, XCOM: Enemy Unknown este un joc excelent.

XCOM Enemy Unknown

Părţi pozitive
  • lupte pe ture pline de adrenalină
  • atmosferă excelentă
  • grad mare de rejucabilitate
Părţi negative
  • unele mici probleme de interfaţă
  • nu poţi alege echipamentul în timpul luptelor