Crusader Kings III, un nou joc de strategie de la Paradox Interactive

Autor: Cosmin Aionita | 21.10.2019
Crusader Kings III, un nou joc de strategie de la Paradox Interactive

Paradox Interactive a dezvăluit Crusader Kings III, continuarea seriei de jocuri de strategie dezvoltate chiar de către Paradox Development Studio. Producătorii se laudă că acest al treilea titlu al seriei va reprezenta “un pas hotărât într-o nouă direcţie pentru jocurile de strategie”, cu noi modele 3D pentru personaje şi hărţi mai detaliate ca niciodată.

Crusader Kings III a fost dezvoltat pentru a fi familiar fanilor mai vechi ai titlurilor realizate de Paradox şi, în acelaşi timp, accesibil pentru începători. Astfel, jucătorii vor avea ocazia de a manipula sorţile unor personaje unice din istoria omenirii, având libertatea de a alege stilul acestora de viaţă, în funcţie de personalităţile şi ambiţiile fiecăruia.

În acest fel, dinastiile vor evolua şi se vor adapta mai bine politicilor şi schimbărilor din propriile familii, precum şi inclinaţiilor religioase. Veţi putea folosi frica inspirată vasalilor în propriul avantaj, precum şi relaţiile de familie pentru a convinge rudele “încăpăţânate” să vi se supună. Evident, nu toţi vor fi obedienţi, punând bazele a tot felul de conspiraţii împotriva dinastiei reprezentate de jucător.

Cei de la Paradox promit însă că toate aceste aspecte vor fi explicate pe parcursul jocului, încurajând astfel utilizatorii să înveţe pe măsură ce joacă, unele dintre aceste elemente ajutătoare având şi darul de a deschide noi oportunităţi de gameplay, poate nu atât de evidente la început.

Crusader Kings III îşi va face apariţia în cursul anului 2020 pentru PC.

Crusader Kings 3

Crusader Kings 3Crusader Kings 3

Crusader Kings 3Crusader Kings 3