Test Drive Unlimited Solar Crown a fost dezvăluit pentru PC

Autor: Cosmin Aionita | 08.07.2020
Test Drive Unlimited Solar Crown a fost dezvăluit pentru PC

Nacon, fostul publisher cunoscut sub denumirea Bigben Interactive SA, a dezvăluit un nou titlu al unei serii destul de populare ce implică cursele auto: Test Drive Unlimited Solar Crown. Pentru fanii primelor două titluri Test Drive Unlimited, titulatura “Solar Crown” ar trebui să fie familiară, fiind numele uneia dintre competițiile prezente în jocurile precedente din serie.

Noul studio producator KT Racing își dorește să readucă acest concept în prim-plan, în Solar Crown nefiind vorba despre un campionat îngrădit de un set strict de reguli. Dimpotrivă, jucătorii ar trebui să beneficieze de libertatea de a progresa prin campanie așa cum își doresc, adaptând însă și modernizând atât gameplay-ul, cât și modurile de joc.

Iată ce a declarat Alain Jarniou, director de creație al noului Test Drive Unlimited Solar Crown în cadrul studioului KT Racing:

Cunosc foarte bine seria Test Drive Unlimited pentru că am lucrat la primul joc, cât și la Test Drive Unlimited 2. Iar obiectivul nostru a fost relansarea acestei francize pentru că, în acest moment, nu prea există o alernativă similară pe piață. Este un joc pe care gamerii îl adoră, un joc realizat de fanii ce au iubit primele părți și care se va întoarca grație eforturilor celor de la KT Racing și Nacon. Acest titlu nou Test Drive Unlimited va beneficia de experiența acumulată de studioul KT Racing de-a lungul timpului în domeniul jocurilor cu masini. Iar acest lucru va fi evident în privința motorului fizic ce va fi folosit pentru simularea comportamentului mașinilor, derivat din titlurile seriei WRC, capabil să reproducă condițiile șofatului pe asfalt, teren accidentat etc.

Familiar pentru fani, însă departe de lansare

De asemenea, Jarniou asigură fanii ca în Test Drive Unlimited Solar Crown, jucătorii vor regăsi elemente familiare, precum posibilitatea de a cumpăra mașini Ferrari, Lamborghini sau Bugatti, de a le pilota într-un mediu de joc deschis, unic, însă inspirat din locații reale de pe glob. Atât mașinile, cât și piloții vor putea fi personalizați prin intermediul unor opțiuni variate, pentru a oferi o experiență de joc cât mai autentică.

Când va fi lansat Test Drive Unlimited Solar Crown? Momentan, nici Jarniou și nici colegii săi de la KT Racing nu pot oferi un răspuns exact. Echipa lucrează din greu la ediția pentru PC a jocului, perfecționându-i formula, îmbunătățind tehnologia utilizată, finisând experiența de joc și ascultând feedback-ul venit din partea comunității de fani.

Test Drive Unlimited Solar Crown

Sursa: All Games Delta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *