Project CARS – Multiplayer Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 24.04.2015
Project CARS – Multiplayer Trailer

Bandai Namco Entertainment şi Slightly Mad Studios prezintă un nou trailer pentru simulatorul auto Project CARS, de această dată dedicat componentei multiplayer a acestui joc.

În ediţia pentru PC a lui Project CARS, versiunea pentru sistemele de operare 32 bit va suporta până la 16 concurenţi simultan într-o cursa multiplayer, în timp ce versiunea 64 bit va oferi suport pentru 32 de concurenţi într-o întercere online.

Toţi aceşti jucători se vor putea întrece folosind cea mai largă selecţie de circuite găsită într-un astfel de joc din ultimului deceniu. În Project CARS se vor regăsi circuite din toate colţurile lumii, pornind de la Australia, trecând prin Dubai, Belgia, Japonia, coasta de vest a Statelor Unite şi până în Regatul Unit al Marii Britanii; în total, producătorii promit peste 400 de kilometri de trasee.

Project CARS se va lansa pe 7 mai 2015 în Europa, pe 8 mai 2015 in Regatul Unit al Marii Britanii şi pe 14 mai 2015 în America de Nord, în versiuni pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.

Project CARS