Need for Speed: Edge, un nou MMO pentru piaţa asiatică

Autor: Cosmin Aionita | 13.11.2015
Need for Speed: Edge, un nou MMO pentru piaţa asiatică

După lansarea celui mai nou titlu Need for Speed, Electronic Arts pregăteşte revenirea seriei în aria jocurilor de tip MMO (massive multiplayer online) cu NFS: Edge. Jocul este produs de ehipa internă de la Spearhead Studios şi va fi destinat doar pieţelor asiatice (în special celei coreene).

Need for Speed: Edge foloseşte motorul grafic Frostbite şi are la bază harta din NFS: Rivals. Jucătorii vor putea participa la mai multe tipuri de întreceri, cum ar fi Speed Battle (accelereţia susţinută şi executarea de drift-uri duc la umplerea barei de NOS), Item Battle (se culeg tot felul de power-up-uri de pe traseu, de la posibilitatea de a apela la road blocks, până la chemarea unui elicopter de poliţie pentru a ataca adversarii), Time Attack sau clasicul Hot Pursuit (ce va fi adăugat mai târziu).

Pe lângă aceste aspecte, NFS: Edge promite să permită jucătorilor să-şi creeze proprii bolizi, prin operaţiunea de tuning a maşinilor existente în joc. Apoi, aceste modele personalizate vor putea face subiectul unor schimburi cu alţi jucători.

Need for Speed: Edge va intra într-o perioadă de testare beta de trei zile pe 26 noiembrie 2015.

NFS Edge