Unit 13 pentru PlayStation Vita se va lansa în martie

| 12.01.2012
Unit 13 pentru PlayStation Vita se va lansa în martie

Go4games.ro a fost prima publicaţie din România care a avut ocazia de a realiza un hands on cu viitoarea consolă PlayStation Vita, precum şi cu jocurile ce vor fi lansate pentru această platformă. Unul dintre titlurile remarcate a fost Unit 13, un third person shooter militar produs de echipa de la Zipper Interactive, autorii seriei SOCOM.

În Unit 13, jucătorii vor putea alege dintr-o serie de agenţi, fiecare dotaţi cu propriul echipament, personaje controlabile prin intermediul celor doua stick-uri analogice, dar şi cu ajutorul touchscreen-ului consolei. Pe lângă misiunile single player, va exista şi posibilitatea de a aborda jocul în mod cooperativ, după cum puteţi observa şi în trailerul de mai jos.

Sony a anunţat că Unit 13 va fi lansat în Statele Unite ale Americii pe 6 martie 2012, cel mai probabil versiunea europeană urmând să apară în aceeaşi săptămână, pe 9 martie 2012. Unit 13 va fi lansat exclusiv pentru PlayStation Vita, consolă ce va putea fi achiziţionată începând cu 22 februarie 2012.