Titanfall 2 – single player confirmat, trailere şi dată de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 13.06.2016
Titanfall 2 – single player confirmat, trailere şi dată de lansare

Conferinţa de presă pe care Electronic Arts a susţinut-o în cadrul propriul eveniment EA Play 2016 a debutat cu o prezentare extinsă a viitorului first person shooter Titanfall 2.

Principala diferenţă faţă de primul joc al seriei va fi adăugarea unei campanii single player complete, care va spune povestea unui membru al miliţiei, al cărui vis este să devină pilot de titan. Acest lucru se întâmplă atunci când personajul principal este cuplat, din necesitate, cu un titan de clasa Vanguard, în încercarea de a îndeplini o misiune în care pilotul original şi-a pierdut viaţa. Mai multe detalii în trailer-ul de mai jos.

Bineînţeles, nu va lipsi nici componenta multiplayer, cei de la Respawn Entertainment promiţând că aceasta va fi mai complexă decât în primul titlu al seriei, cu mai multe clase de titani, fiecare cu propriile funcţii, un set nou de abilităţi pentru piloţi, o selecţie extinsă de arme, mai multe opţiuni de personalizare, precum şi un sistem de progresie robust. În continuare puteţi viziona trailer-ul dedicat componentei multiplayer din Titanfall 2.

Titanfall 2 va marca debutul seriei pe consolele PlayStation, jocul fiind aşteptat pe 28 octombrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Titanfall 2

Titanfall 2Titanfall 2

Titanfall 2