Bungie pregătește noi expansion pack-uri pentru Destiny 2

Autor: Cosmin Aionita | 10.06.2020
Bungie pregătește noi expansion pack-uri pentru Destiny 2

Prin intermediul unui livestream special, cei de la Bungie și-au dezvăluit planurile de viitor în ceea ce privește universul Destiny. Cei care așteptau un eventual Destiny 3 vor fi dezamăgiți, compania pregătind, în schimb, noi expansion pack-uri pentru Destiny 2.

Primul dintre acestea va fi Destiny 2: Beyond Light, ce urmează să fie lansat chiar anul acesta, pe 22 septembrie 2020, pentru PlayStation 4, Xbox One, PC (prin Steam) și Google Stadia. De asemenea, Destiny 2, alături de toate expansion pack-urile sale, își va face apariția și pe noile console PlayStation 5 și Xbox Series X.

Mai mult, cei care vor achiziționa expansion-ul Destiny 2: Beyond Light pentru Xbox One vor primi gratuit, prin intermediul sistemului Smart Delivery, și varianta pentru Xbox Series X, dacă aleg să facă upgrade-ul la noua consolă Microsoft. De asemenea, cei care aleg să achiziționeze Destiny 2: Beyond Light pentru PlayStation 4 vor primi gratuit expansion-ul pentru PlayStation 5.

expansion noi pentru Destiny 2

Saga Destiny va continua însă și în următorii ani, Destiny 2 urmând să primească doua noi expansion pack-uri: The Witch Queen în 2021 și Lightfall în 2022. Conținutul suplimentar pentru Destiny 2 este însă deja disponibil, prin intermediul noului sezon Season of Arrivals, activ chiar acum.

Ce va aduce expansion-ul Destiny 2: Beyond Light

Pentru expansion-ul Destiny 2: Beyond Light, Bungie promite un univers de joc schimbat, cu o nouă locație de vizitat, noi aventuri și noi abilități speciale pentru personaje. Astfel, în toamna acestui an, jucătorii vor putea explora Europa, luna înghețată a planetei Jupiter, unde se vor putea infiltra în baza Golden Age Braytech pentru a descoperi secretele îngropate sub gheață.

Pentru a face față noilor amenințări, gardienii vor avea la dispozitie o nouă putere specială: Stasis. Fiecare dintre clasele Titan, Warlock și Hunters vor folosi Stasis în moduri diferite, mai multe detalii urmând să fie dezvăluite pe parcursul acestei veri.

Destiny 2: Beyond Light va aduce și un nou Raid, în Deep Stone Crypt, ce va ascunde recompense consistente pentru echipele de șase gardieni ce se vor încumeta să coboare sub tundra înghețată de pe Europa.

Destiny 2 este disponibil în regim Free-to-play pe PlayStation 4, Xbox One, PC (prin Steam) și Google Stadia. Expansion-ul Destiny 2: Beyond Light va fi lansat pe 22 septembrie 2020.

Sursa: AllGamesDelta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *