Metro: Last Light continuă povestea din Metro 2033

| 02.06.2011
Metro: Last Light continuă povestea din Metro 2033

Chiar înainte de marele târg Electronic Entertainment Expo 2011,
care va avea loc în perioada 7-9 iunie în Los Angeles, California,
THQ şi ucrainienii de la 4A Games au anunţat Metro: Last
Light
, continuarea unuia dintre cele mai reuşite first
person shootere de anul trecut – Metro 2033.

Acţiunea din Last Light va începe exact acolo unde s-a terminat
povestea lui Metro 2033, producătorii intenţionând să continue în
aceeaşi manieră precum în jocul precedent. Elementele de
first person shooter vor fi din nou îmbinate cu cele de survival
horror clasic
, 4A Games menţionând valoarea tactică a
iluminării din subteranele Moscovei. Astfel, luminile din
niveluri vor putea fi alterate
, fie prin distrugerea
surselor, fie, în cazul becurilor normale, prin simpla lor
deconectare. De asemenea, mecanica de joc care implica
folosirea gloanţelor drept monedă de schimb va fi
modificată
, producătorii dorind să ofere astfel
posibilitatea ca jucătorii să poată încerca fără restricţii
arsenalul extins ce va fi inclus în Metro: Last
Light.

Deşi Last Light va ramâne un joc liniar, precum
predecesorul său, cei de la 4A Games au dorit sa menţioneze că
nivelurile noului joc vor beneficia totuşi de mai multă
libertate de mişcare
, cu multiple cărări cu ajutorul
cărora acestea pot fi parcurse. Nu în ultimul rând, Metro: Last
Light va continua tradiţia jocului precedent, cu o
prezentare grafică care să împingă la maximum capabilităţile
plăcilor video moderne
.

Spre deosebire de Metro 2033 (care a fost lansat doar pentru PC
şi Xbox 360), Metro: Last Light a fost anunţat de această dată
pentru toate platformele HD, plecând de la PC şi ajungând până la
Xbox 360 şi PlayStation 3. Chiar dacă jocul va fi lansat şi pe
console, 4A Games a garantat că versiunea de PC va fi net
superioară din punct de vedere grafic
. Metro: Last Light
este aşteptat în 2012.