Halo Infinite, anunţat oficial la E3 2018

Autor: Cosmin Aionita | 13.06.2018
Halo Infinite, anunţat oficial la E3 2018

Conferinţa de presă susţinută de Microsoft cu ocazia E3 2018 a debutat cu Halo Infinite, următorul capitol al seriei Halo, realizat de studioul 343 Industries.

Halo Infinite îl va avea din nou în prim plan pe principalul erou al seriei, Master Chief, povestea jocului urmând să continue evenimentele din precedentele titluri Halo. Pentru acest nou joc, cei de la 343 Industries au dezvoltat un nou motor grafic denumit Slipspace Engine, care urmează să fie folosit şi pentru viitoarele experienţe din seria Halo.

De asemenea, Halo Infinite va marca revenirea seriei Halo şi pe PC, jocul urmând să fie lansat atât pentru Xbox One, cât şi pentru Windows 10. Nu au fost oferite încă detalii referitoare la o eventuală data de lansare a jocului.

Halo InfiniteHalo Infinite

Halo InfiniteHalo Infinite