Call of Duty: Elite – serviciu online pentru Black Ops şi Modern Warfare 3

| 01.06.2011
Call of Duty: Elite – serviciu online pentru Black Ops şi Modern Warfare 3

Activision a anunţat o noua adiţie ce urmează a fi adusă seriei
de shootere militare Call of Duty. Este vorba de Call of
Duty: Elite
, un serviciu online dedicat jucătorilor
actualului
Call of Duty: Black Ops
, precum şi viitoarelor titluri ale
seriei, inclusiv
Modern Warfare 3
. Prin intermediul lui Elite, cei peste 30 de
milioane de jucători de Call of Duty din toată lumea îşi vor putea
monitoriza atent performanţele, serviciul urmând să ofere
informaţii detaliate despre toate aspectele sesiunilor online de
Black Ops şi Modern Warfare 3
.

Pe lângă toate aceste informaţii (experienţa acumulată, istoric
al partidelor desfăşurate, reluări etc.), Call of Duty: Elite va
juca şi rolul de reţea socială pentru comunitatea
împătimiţilor de Call of Duty
. Prin intermediul acestui
serviciu, se vor putea organiza clanuri şi concursuri
periodice
, dotate cu premii atrăgătoare. De asemenea, vor
fi oferite strategii pentru fiecare hartă, precum şi instrucţiuni
despre cum fiecare jucător îşi poate îmbunătăţi performanţele.

Serviciile puse la dispoziţie de Call of Duty: Elite vor fi
oferite atât în mod gratuit, cât şi contra cost,
prin intermediul unor subscripţii lunare. Nu se ştie încă ce va
diferenţia versiunea gratuită a serviciului de cea platită, însă
cei ce aleg varianta cu plată vor beneficia gratuit de
toate DLC-urile pentru viitoarele titluri Call of Duty
. Şi
cei care optează pentru versiunea gratuită a lui Elite vor avea
acces la aceste DLC-uri, însa contra cost, cum a fost şi până acum.
Call of Duty: Elite va putea fi accesat atât prin intermediul
jocurilor propriu-zise, cât şi prin intermediul unui
browser web
, precum şi cu ajutorul unor viitoare
aplicaţii dedicate dispozitivelor mobile.

De asemenea, conform spuselor celor de la Activision,
Call of Duty: Elite va fi un serviciu complet
opţional
, accesul la componentele multiplayer ale
jocurilor urmând să fie păstrat în continuare gratuit, fără
necesitatea de a plăti niciun fel de taxă suplimentară. Serviciul
Elite va intra în faza de testare beta în aceasta vară, urmând să
fie lansat mai târziu în cursul acestui an.