Armata Americană investeşte aproape 60 de milioane de dolari într-un simulator militar ultrarealist

| 01.06.2011
Armata Americană investeşte aproape 60 de milioane de dolari într-un simulator militar ultrarealist

Cei din Armata Americană au gânduri mari: au pregătit un
buget de 57 de milioane de dolari
pentru realizarea unui
shooter militar foarte realist, ce urmează a fi folosit pentru
antrenamentul soldaţilor americani.

US ArmyÎn
timp ce
iniţiativa similară venită din partea Armatei de Eliberare a
Poporului din China
se limitează la un simplu joc pe PC,
alternativa americanilor, denumită D.S.T.S. – Dismounted
Soldier Training System
, pare mult mai futuristă. Astfel,
aceasta va fi bazată pe motorul grafic CryEngine 3
– folosit şi de Crysis
2
, pe care reprezentanţii armatei din Statele Unite îl
consideră cel mai puternic engine al
momentului
.

Controlul nu va fi realizat prin mijloace
convenţionale
, americanii încercând să aducă „jocul” cât
mai aproape de realitate. Astfel, fiecare soldat va avea la
dispoziţie un spaţiu de aproximativ 9 metri pătraţi, în
interiorul căruia mişcările corpului său vor fi scanate şi
interpretate de senzori
, pentru a fi transpuse în lumea
virtuală din D.S.T.S. De asemenea, căştile soldaţilor vor
fi dotate cu display-uri conectate la echipamentul hardware din
backpack-uri
. Acesta va fi foarte asemănător cu ceea ce
putem găsi în computerele actuale, sistemele fiind formate
din componente ce pot fi achiziţionate de oricine
din
comerţ (cum ar fi plăci video NVIDIA).

Scopul acestui program este antrenarea soldaţilor în condiţii
cât mai asemănătoare cu cele din misiunile la care forţele armate
americane deja iau parte. Vor fi recreate teatre de operaţiuni
precum Afganistan sau Irak, cu suport pentru
condiţii meteo variabile. Nu vor lipsi nici
vehiculele
, acesta fiind încă unul din motivele pentru
care a fost ales motorul grafic CryEngine 3. De asemenea, întreg
sistemul de antrenament va beneficia şi de un generator de
„misiuni”
, capabil să creeze mereu noi provocări pentru
cei dornici de antrenament.

În primă fază, Armata Americană a plănuit să aibă 102
asemenea unităţi funcţionale până în luna ianuarie a anului
viitor
.