The Witcher 3: Wild Hunt – îmbunătăţeşte aspectul jocului cu acest mod

Autor: Cosmin Aionita | 29.05.2015
The Witcher 3: Wild Hunt – îmbunătăţeşte aspectul jocului cu acest mod

Sunteţi probabil la curent cu discuţia creată în jurul downgrade-ului grafic din The Witcher 3: Wild Hunt, jocul livrat de CD Projekt RED nereuşind să arate precum trailerul de debut din 2013. Motivaţii pentru acest lucru pot exista cu sutele, producătorii explicând că viziunea de atunci nu s-a putut încadra în limitările hardware pe care le avem acum etc.

Aceste motive contează însă mai puţin. Important este că CD Projekt a promis ca va lansa update-uri care sa îmbunătăţească calitatea grafică pe PC, jocul ajungând deja la versiunea 1.04. Până când modificările şi îmbunătăţirile grafice oficiale vor deveni palpabile, mai mulţi pasionaţi au început să realizeze mod-uri pentru The Witcher 3, în încercarea de a duce jocul la acelaşi nivel grafic cu ceea ce CD Projekt RED a prezentat în 2013.

The Witcher 3 Wild Hunt

Unul dintre aceste moduri pentru The Witcher 3: Wild Hunt este E3FX, acesta reuşind să imprime jocului un aspect mult mai realist şi mai asemănător cu trailer-ul de prezentare al jocului de la E3 2013. Puteţi descărca E3FX de aici, instrucţiunile de instalare fiind extrem de simple: extrageţi toate fişierele şi copiaţi-le în directorul “The Witcher 3 Wild Hunt\bin\x64”. Apoi, dacă doriţi să înlăturaţi mod-ul E3FX, stergeţi pur şi simplu fişierele d3d11.dll, dxgi.dll, reshade.fx şi directorul “Reshade” din aceeaşi locaţie.

În clipurile de mai jos puteţi admira E3FX pentru The Witcher 3: Wild Hunt în acţiune.