Diablo IV, dezvăluit în mod oficial

Autor: Cosmin Aionita | 02.11.2019
Diablo IV, dezvăluit în mod oficial

Blizzard Entertainment a învăţat din fiascoul de anul trecut, când dezvăluirea lui Diablo Immortal pentru dispozitive mobile a fost primită cu ostilitate de public, deschizând “ostilităţile” de la BizzCon 2019 cu anunţul oficial al jocului Diablo IV. Mai mult, participanţii la eveniment au ocazia de a încerca un prim demo jucabil al acestui nou joc al seriei Diablo.

Povestea din Diablo IV o va avea în prim plan pe Lilith, fiica maleficului Mephisto, lordul urii, acest al patrulea titlu numerotat propunându-şi să se întoarcă la stilul artistic sumbru, întunecat şi înfricoşător caracteristic primelor două jocuri ale seriei. Bineînţeles, elementele caracteristice titlurilor Diablo nu vor lipsi, precum luptele viscerale, monştrii numeroşi şi variaţi, cursa continuă pentru echipament şi loot din ce în ce mai performant sau dungeon-urile generate aleatoriu.

Ca noutate însă, întreaga hartă a tărâmului Sanctuary va fi disponibilă în Diablo IV, jucătorii urmând să o poată traversa de la un capăt la celălalt fără să aibă parte de vreun ecran de loading. Astfel, regiuni cunoscute şi îndrăgite de fanii seriei, precum deşertul Kejhistan sau pădurile Scosglen îşi vor face apariţia în Diablo IV, iar pentru traversarea lor mai rapidă, jucătorii vor putea apela şi la cai, pe care îi vor putea personaliza. De asemenea, pentru prima oară în istoria seriei Diablo, această lume de joc va fi “shared” cu alţi jucători din lumea întreagă, existând posibilitatea ca grupuri de eroi să se întâlnească între ele, să colaboreze pentru a depăşi ameninţări de proporţii sau să se confrunte în lupte PvP. Pentru tradiţionalişti, vor fi păstrate modurile single player, precum şi multiplayer-ul co-op.

Dintre clasele de eroi ce vor fi incluse în Diablo IV, Blizzard Entertainment a prezentat momentan doar barbarul, vrăjitoarea şi druidul, toate trei foarte familiare iubitorilor seriei. Toate acestea vor fi foarte personalizabile, atât prin intermediul arborelui de abilităţi caracterstice fiecărei clase, cât şi graţie sistemului de loot foarte complex, din care nu vor lipsi runele, obiectele legendare şi seturile de item-uri atât de râvnite de jucători.

Eroii vor înfrunta nenumărate ameninţări, pornind de la cultişti canibili, ce venerează demonii, şi până la morţi vii scufundaţi în apele din Sanctuary, ce nu vor ezita sa iasă la suprafaţă pentru a-şi trage victimele la fund, în încercarea de a le îneca. Toate acestea vor fi redate fidel cu ajutorul unei tehnologii moderne, ce va permite implementarea unor animaţii extrem de fluente, a lumii de joc continue şi a dungeon-urile capabile să bage frica-n oasele jucătorilor.

Diablo IV se află în dezvoltare pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One, nefiind încă dezvăluită o eventuală perioadă a apariţiei jocului pe piaţă. Mai mult, cei de la Blizzard Entertainment au avertizat că Diablo IV nu va fi lansat prea curând.

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4

Diablo 4Diablo 4