Cyberpunk 2077 a fost amânat!

Autor: Cosmin Aionita | 17.01.2020
Cyberpunk 2077 a fost amânat!

Printr-un mesaj semnat de co-fondatorul Marcin Iwinski şi conducătorul studioului Adam Badowski, cei de la CD Projekt RED au anunţat că, din păcate, mult aşteptatul RPG first person Cyberpunk 2077 nu va fi lansat la timp, în aprilie, aşa cum fusese promis iniţial. În schimb, lansarea a fost amânată până în această toamnă, Cyberpunk 2077 urmând să-şi facă apariţia pe 17 septembrie 2020.

Conform celor doi, în acest moment Cyberpunk 2077 este complet jucabil de la început şi până la sfârşit, însă Night City – oraşul în care va avea loc acţiunea – este un mediu de joc foarte mare, plin de poveşti, locuitori şi obiective de vizitat, iar echipa de producţie pur şi simplu are nevoie de mai mult timp pentru a putea testa şi finisa acest conţinut şi pentru a aplica corecţiile necesare, acolo unde este cazul.

De asemenea, Iwinski şi Badowski au promis actualizări mai frecvente despre stadiul în care se va afla jocul, pe măsură ce data de lansare a acestuia se apropie.

Cyberpunk 2077 este descris drept un open world first person RPG, jucătorii urmând să intre în pielea lui V, un soi de mercenar ce îşi oferă serviciile celor înstăriţi din Night City. Actorul Keanu Reeves îşi va face apariţia în Cyberpunk 2077, acesta urmând să interpreteze unul dintre personajele din joc. Versiunea pentru PC a jocului Cyberpunk 2077 va oferi suport pentru tehnologia NVIDIA RTX (ray tracing în timp real).

Producătorii au confirmat de asemenea o viitoare componentă multiplayer pentru Cyberpunk 2077. Aceasta nu va fi însă disponibilă în momentul lansării, CD Projekt luând hotărârea ca, mai întâi, să ofere povestea principală a jocului, urmată apoi de pachete DLC gratuite, conţinut suplimentar pentru single player şi, abia apoi, componenta multiplayer.

Cyberpunk 2077 urmează să fie lansat pe 17 septembrie 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.