Trine 4: The Nightmare Prince – peste 10 minute de gameplay nou

Autor: Cosmin Aionita | 11.04.2019
Trine 4: The Nightmare Prince – peste 10 minute de gameplay nou

Colegii de la IGN au publicat un montaj video ce înfăţişează peste zece minute de gameplay din proaspăt anunţatul Trine 4: The Nightmare Prince. După cum puteţi vedea şi în secvenţele de mai jos, studioul Frozenbyte a decis să revină la stilul de joc 2,5D care a consacrat primele două titluri ale seriei, fiind prezentate segmente cu toţi cei trei eroi – vrăjitorul Amadeus, cavalerul Pontius şi hoaţa Zoya –, porţiuni de joc cooperativ şi chiar lupta cu unul dintre boşii din Trine 4.

Cei trei eroi vor fi chemaţi din nou la datorie de Astral Academy, cu misiunea de a-l găsi pe Prinţul Selius, ale cărui coşmaruri întunecate au început să se materializeze în lumea reală, ameninţând integritatea acesteia. Nu vor lipsi elementele emblematice ale jocurilor Trine, precum puzzle-urile variate, decorurile parcă venite din basme, numeroase bătălii cu boşi imenşi sau o nouă coloană sonoră a compozitorului muzicii din trilogia iniţială. De asemenea, pentru prima oară în cadrul unui titlu al seriei, Trine 4: The Nightmare Prince va putea fi abordat în mod cooperativ de către patru jucători, atât online, cât şi local, pe acelaşi sistem.

Trine 4: The Nightmare Prince este aşteptat în toamna lui 2019, în variante pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC (prin intermediul Steam, Discord şi al altor platforme digitale).

Trine 4: The Nightmare Prince