Limbo Review: un joc de umbre şi lumini

| 02.08.2011
Limbo Review: un joc de umbre şi lumini

Unul dintre principalele motive de frustrare, mai ales în
rândurile gamerilor ce preferă PC-ul, a fost constituit de
jocurile care sunt lansate în exclusivitate pentru
console
, platforme de pe urmă cărora publisherii obţin, de
obicei, cele mai mari încasări. Iar dacă în trecut acest gen de
exclusivităţi se limitau la titlurile importante, de anvergură
(vezi seriile Halo sau Gears of
War
pentru Xbox 360, respectiv God of War
sau Gran Turismo în tabăra PlayStation), lucrurile
au evoluat foarte rapid şi în ceea ce priveşte joculeţele
distribuite în regim digital. Astfel, ambii jucători importanţi de
pe piaţă – Sony şi Microsoft – şi-au pus la punct o ofertă de
titluri originale, realizate de producători independenţi, publicate
exclusiv prin intermediul propriilor reţele de distribuţie digitală
(PlayStation Network, în cazul PS3 şi Xbox Live pentru Xbox
360).

Din fericire, în afara creaţiilor realizate sau publicate chiar
de către cei doi mari fabricanţi de console, termenul de
joc exclusiv începe să dispară
, cele mai multe companii
terţe alegând să-şi lanseze titlurile pe absolut toate platformele
de pe piaţă. Totuşi, nici Microsoft şi nici Sony nu renunţă la
ideea de a atrage cât mai multi producători în propria tabără. În
cazul gigantului din Redmond, unul dintre cele mai importante
eforturi în acest sens este „Summer of Arcade”, o
promoţie anuală prin intermediul căreia cele mai reuşite joculeţe
independente sunt împinse în faţă, fiindu-le oferită o expunere
deosebită, care de obicei duce şi la vânzări impresionante.


Limbo

În schimbul acestui gen de promovare, producătorii trebuie să
fie de acord cu lansarea exclusivă a jocurilor lor prin intermediul
Xbox Live (deci doar pe consola Xbox 360), cel puţin pentru o
perioadă de timp. Aceasta durată poate varia de la o lună – vezi
recentul
From Dust
sau mai vechiul Lara Croft
and The Guardian of Light
– şi până la un an, cum este
cazul joculeţului de faţă – Limbo, produs de
studioul nordic Playdead.

Astfel, după mai bine de un an în care Limbo nu
a putut fi încercat decât de utilizatorii consolei Microsoft, jocul
celor de la Playdead a fost în sfârşit lansat şi pentru PlayStation
3 şi PC. Şi, prin amabilitatea producătorilor, Go4games.ro
este prima publicaţie din România
care vă poate prezenta
un review complet pentru varianta de PC a lui
Limbo.


Limbo

Primul lucru care şochează la Limbo este abordarea sa
grafică
, o îmbinare de simplu şi complex, de lumini şi
umbre, aflată în perfectă armonie cu prezentarea alb-negru
a jocului
. Pe cât de simplistă este în teorie tehnologia
din spatele jocului, pe atât de impresionant este modul în care
producătorii au reuşit să se „exprime” din punct de vedere grafic
în Limbo. Acelaşi gen de paralelă poate fi făcută
şi în ceea ce priveşte gameplay-ul lui Limbo. În
teorie, jocul celor de la Playdead este un simplu platformer
(jump’n’run), în care un băieţel este nevoit să sară peste gropi,
să se ferească de capcane şi să înfrunte monştri pentru a-şi salva
surioara.

Atunci când începi să joci însă Limbo, îţi dai
seama imediat că nu ai de-a face cu un joc tocmai obişnuit, săritul
din platformă în platformă fiind aici „condiţionat” de rezolvarea
unor puzzle-uri, majoritatea realizate cu ajutorul
motorului fizic implemententat de Playdead în
Limbo
. Şi, aşa cum îi stă bine unui astfel de joc,
dificultatea acestor puzzle-uri creşte pe măsură ce avansezi în
campanie. Dacă la început e de ajuns să ştii cum să te balansezi
corect pe nişte frânghii, pe măsură ce joci va trebui să înveţi să
foloseşti capcane împotriva unor păianjeni imenşi, să
supravieţuieşti unor paraziţi sau să dovedeşti că stăpâneşti
misterele gravităţii. Per total, experienţa de joc din
Limbo este foarte reuşită
, chiar dacă pe parcurs apar şi
unele probleme.


Limbo

Tocmai asupra acestora vreau să ne oprim un pic, aceste mici,
dar importante neajunsuri fiind şi motivul pentru care
Limbo nu încasează o notă mai bună. Ei bine,
varietatea în gameplay de care vorbeam mai devreme are drept
consecinţă şi o anumită inconsecvenţă în ceea ce priveşte
feeling-ul pe care îl degajă jocul
: atmosfera originală,
de natură mohorâtă şi apăsătoare de la început, se pierde pe
parcurs, atunci când băieţelul ajunge în zone urbane sau
industriale. Momentele în care apar şi comutatoarele cu care poţi
schimba orientarea forţei gravitaţionale mi s-au părut exagerate în
acest sens, pierzându-se mult din farmecul iniţial al
jocului
. Însă recunosc că acest aspect este foarte
subiectiv
, opiniile referitoare la degradarea atmosferei
din Limbo pe măsură ce joci fiind în întregime bazate pe gusturile
personale.

O altă problemă, mult mai importantă, este modul în care au fost
concepute puzzle-urile pe care băieţelul trebuie să le depaşească
pe parcursul jocului. Astfel, după părerea mea, un puzzle de
calitate trebuie să pună mintea la contribuţie, lăsând totuşi o
portiţă deschisă şi celor care nu găsesc soluţia din prima
încercare (ceva în genul camerelor de test din
Portal 2
). Limbo abordează alternativa
mult mai „brutală”, jucătorul fiind pedepsit cu o moarte iminentă
la fiecare pas greşit.
Astfel, puzzle-urile din
Limbo cad în categoria „trial and
error”
, lucru care poate deveni frustrant.
Checkpoint-urile sunt însă destul de frecvente,
îndulcind un pic inevitabilul amar al eşecurilor continue.


Limbo

Chiar şi cu numeroasele reluări a acestor secvenţe dificile,
Limbo nu este deloc un joc de lungă durată,
întreaga aventură a băieţelului putând fi dusă la bun sfârşit în
maximum 4-5 ore. La sfârşitul acestora însă,
cea mai dureroasă este secvenţa de final, care nu reuseşte
să „spună” mai nimic
. Astfel, pe măsură ce lista de nume
ale celor care au lucrat la joc se derula pe ecran, nu puteam să
scap de întrebarea „pentru ASTA m-am tot zbătut eu şi mi-am făcut
nervii aştia?”. Cei mai masochişti pot relua jocul pentru a găsi o
serie de obiecte ascunse, a căror colectare duce la
câştigarea de achievements.

Din fericire, graţie controlului precis, mai
tot timpul rămâi cu senzaţia că greşelile comise sunt în întregme
din vina ta, însă există şi câteva excepţii. În teorie,
schema de control este extrem de simplă (săgeţile
pentru mişcare şi săritură, Ctrl pentru interacţiunea cu alte
obiecte), însă, pe parcursul procesului de transpunere a acesteia
de pe gamepad pe tastatură s-a pierdut un amanunt esenţial:
controlul analogic. Astfel, folosind stick-ul
analogic al unui controller, viteza de de plasare a băieţelului
poate varia de la paşi abia simţiţi şi până la fugă în toată
regula. Pe PC, apăsarea butoanelor direcţionale are drept
consecinţă trecerea directă de la poziţia staţionară la cea de
fugă, fără fazele intermediare. În cea mai mare parte a jocului,
această limitare nici măcar nu se face remarcată, însă există cel
puţin un moment mai delicat (ţânţarul, pentru cine cunoaşte), în
care posibilitatea de a avansa foarte încet ajută mult. Sigur,
problema poate fi rezolvată foarte rapid prin folosirea
unui controller pentru PC
, în această situaţie jocul
oferind feedback suplimentar şi prin intermediul
vibraţiilor
.


Limbo

Un alt element care nu a făcut tranziţia de la consola la PC cum
ne-am fi aşteptat este posibilitatea de a seta detaliile grafice
ale jocului. Un meniu de acest fel lipseşte cu desăvârşire din
Limbo şi, din câte am putut observa, titlul celor
de la Playdead rulează într-o rezoluţie nativă de
1280×720
, căreia îi face upscale pentru a umple ecranul în
cazul în care pe desktop sunt folosite rezoluţii superioare.

Lăsând la o parte însă aceste neajunsuri, care până la urmă nu
afectează mai deloc experienţa de joc, în contextul actual
Limbo rămâne o un titlu deosebit, care, deşi se
prezintă sub înşelătoarea formă a unui simplu jump’n’run, ascunde
subtilităţi de gameplay la care nici titlurile
mari, cu pretenţii, nu îndrăznesc să aspire.

Limbo

Părţi pozitive
  • grafica şi stilul artistic deosebit
  • atmofera excelentă, cel puţin în prima parte a jocului
  • controlul foarte precis, în ciuda micilor neajunsuri ale tastaturii
  • reuşeşte să te ţină lipit de monitor până îl termini
Părţi negative
  • o oarecare degradare a atmoferei pe măsură ce jocul se apropie de sfârşit
  • finalul dezamăgitor
  • natura "trial and error" a puzzle-urilor
  • mici probleme de adaptare la PC