Super Mario Run, acum disponibil şi pentru Android

Autor: Cosmin Aionita | 23.03.2017
Super Mario Run, acum disponibil şi pentru Android

Super Mario Run, jocul de tip „endless runner” lansat la sfârşitul anului trecut pentru iOS, şi-a făcut în sfârşit apariţia şi pentru dispozitivele bazate pe Android. Jocul este disponibil spre download gratuit prin intermediul Google Play Store.

În Super Mario Run, jucătorii pot controla săriturile lui Mario prin intermediul ecranului tactil, Super Mario Run oferind trei moduri de joc. Totuşi, doar câteva elemente ale celor trei moduri de joc sunt disponibile în versiunea de bază (gratuită) a jocului, deblocarea completă a tuturor opţiunilor de joc din Super Mario Run costând 45 lei, în cazul ediţiei pentru Android a jocului.

Super Mario Run necesită o conexiune permanentă la Internet pentru a putea fi jucat. Aşadar. jocul celor de la Nintendo este acum disponibil atât pentru dizpozitivele bazate pe iOS, cât şi pentru cele Android.