PlayStation Vita, în Europa începând cu 22 februarie 2012

| 19.10.2011
PlayStation Vita, în Europa începând cu 22 februarie 2012

Cu ocazia summitului Web 2.0 din San Francisco, Jack Tretton, preşedintele şi CEO-ul Sony Computer Entertainment America, a anunţat, în sfârşit, data de lansare pentru teritoriile vestice a mult aşteptatei console portabile PlayStation Vita.

După ce în luna septembrie, în cadrul Tokyo Game Show 2011, a fost confirmat faptul că Vita va ajunge pe rafturile magazinelor nipone începând cu 17 decembrie 2011, acum s-a confirmat disponibilitatea consolei în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Statele Unite ale Americii, America de Nord şi în regiunea Australasia, începând cu data de 22 februarie 2012.

PlayStation Vita

Preţul unui PlayStation Vita fusese deja confirmat, consola urmând să fie disponibilă în două versiuni: Wi-Fi (249,99 euro) şi 3G/Wi-Fi (299,99 euro). Conform Sony, PlayStation Vita va oferi consumatorilor noi modalităţi prin care pot experimenta jocurile, cum ar fi ecranul tactil frontal OLED şi touchpad-ul de pe partea din spate a consolei, cele două stick-uri analogice, precum şi senzorii de mişcare şi cele două camere.

Sony se laudă de asemenea cu peste 80 jocuri aflate în dezvoltare pentru PlayStation Vita: LittleBigPlanet, Wipeout 2048, Resistance: Burning Skies, Uncharted: Golden Abyss sau ModNation Racers: Road Trip de la studiourile de producţie proprii; Assassin’s Creed, FIFA sau Call of Duty de la publisherii parteneri. Jocurile ar trebui să fie disponibile atât prin magazinele de profil (folosind drept suport memory card-urile proprietare), cât şi prin download, de pe PlayStation Network.

Pe lângă PlayStation Network, Sony va implementa în Vita şi două noi aplicaţii dedicate jucătorilor aflaţi mereu pe drumuri: near şi Party. Graţie acestora, jucătorii se vor putea aventura în diferite jocuri în grupuri organizate, vor putea inspecta imprejurimile pentru a găsi alţi eventuali deţinători de Vita, le vor putea lăsa acestora recompense virtuale şi vor putea comunica prin voce şi text. De asemenea, vor fi incluse şi aplicaţii native pentru Facebook, Twitter, foursquare şi Skype, precum şi un browser de Internet.