Hellraid: The Escape, anunţat pentru iOS

| 02.04.2014
Hellraid: The Escape, anunţat pentru iOS

Shortbreak Studios a anunţat Hellraid: The Escape, un joc plasat în acelaşi univers precum first person slasher-ul Hellraid al celor de la Techland. Spre deosebire de titlul dezvoltat de polonezi pentru PC şi console, Hellraid: The Escape este conceput pentru dispozitivele mobile ce au la bază sistemul de operare iOS (iPhone, iPad, iPod Touch).

Hellraid: The Escape va spune povestea unui vrăjitor obsedat de magia neagră, care va îl va închide pe protagonist într-o temniţă păzită de tot felul de creaturi demonice. Eroul va fi nevoit astfel să evadeze, rezolvând tot felul de puzzle-uri şi luptându-se cu monştri folosindu-şi inteligenţa în detrimentul armelor.

Cei de la Shortbreak Studios promit o grafică la nivelul caracteristic consolelor sau PC-ului, suport pentru achievements şi salvări în cloud prin Game Center, precum şi update-uri gratuite sau neincluderea microtranzacţiilor sau a altor elemente de tipul „pay to win”.

Hellraid: The Escape va fi disponibil începând cu 15 mai 2014 prin intermediul AppStore, la un preţ de 2,99$/2,49€.

Hellraid The Escape