Batman: Arkham Origins ajunge şi pe iOS şi Android

| 15.10.2013
Batman: Arkham Origins ajunge şi pe iOS şi Android

Warner Bros. Games a anunţat că o versiune specială a jocului Batman: Arkham Origins va fi lansată şi pentru dispozitivele mobile bazate pe iOS şi Android. Această ediţie a jocului este un beat’em up free to play (distribuit gratuit), realizat de echipa de la Netherrealm Studios (autorii seriei Mortal Kombat sau a recentului Injustice: Gods Among Us).

În ediţia mobilă a lui Batman: Arkham Origins, jucătorii vor avea ocazia să întâlneasca tot felul de răufăcători pe străzile din Gotham City, existând posibilitatea ca noi skill-uri şi costume să fie achiziţionate pentru Cavalerul Întunecat. Mai mult, cei care deţin şi una dintre versiunile pentru console ale jocului Batman: Arkham Origins, vor avea ocazia să deblocheze conţinut exclusiv în ediţia mobilă a jocului.

Batman: Arkham Origins pentru iOS şi Android va fi lansat în aceeaşi perioadă cu echivalentul său pentru console şi PC. Astfel, vom avea parte de nu mai puţin de trei versiuni diferite ale experienţei Batman: Arkham Origins – cea pentru PC şi consolele Xbox 360 şi PlayStation 3 (aşteptată pe 25 octombrie 2013), Batman: Arkham Origins Blackgate (joc separat pentru Nintendo 3DS şi PlayStation Vita) şi acest Batman: Arkham Origins pentru mobile.

Batman Arkham Origins