Xbox Series S, dezvăluit: consola Microsoft de nouă generație, la un preț accesibil

Autor: Cosmin Aionita | 08.09.2020
Xbox Series S, dezvăluit: consola Microsoft de nouă generație, la un preț accesibil

Despre Xbox Series X am tot vorbit, acesta fiind vârful de lance al viitoarei generații de console de la Microsoft, cu o configurație capabilă să rivalizeze și PC-urile actuale de gaming. Procesorul modern, memoria de tip GDDR6, cipul grafic foarte performant și, nu în ultimul rând, includerea stocării de tip SSD NVMe vor avea însă un cost destul de ridicat, pe care nu toți își vor permite să-l plătească. Astfel, Microsoft vine și cu o soluție de buget: Xbox Series S.

Zvonurile despre acest model mai puțin performant al noii serii de console de la Microsoft circulau de aproximativ doi ani, fiind cimentate de un leak apărut chiar noaptea trecută, când YouTuber-ul Brad Sams a dezvăluit Series S. Autenticitatea acestui leak a fost confirmată chiar de către Microsoft prin intermediul canalelor oficiale de social media ale diviziei Xbox, fiind dezvăluit și prețul estimat la care va fi comercializată noua consolă: Xbox Series S ar urma să coste numai 299$.

Ce specificații ar urma să aibă acest Series S?

Având în vedere că același YouTuber Brad Sams estimează că Xbox Series X, modelul mai performant al celor de la Microsoft, ar urma să coste 499$ sau chiar 599$, la ce ne putem aștepta, realistic vorbind, de la o consolă similară de numai 299$?

Deși Microsoft nu a dezvăluit încă specificațiile lui Series S (există promisiuni că vom afla detalii suplimentare foarte curând), aceleași zvonuri care ne-au indicat existența consolei au vorbit, pe larg, și despre configurația acesteia.

Astfel, Series S ar urma să fie construită pe baza tehnologiilor din Xbox Series X, cu anumite compromisuri menite să scadă costul de fabricație. În timp ce Series X țintește o performanță a cipului grafic de nu mai puțin de 12TFLOPs, Series S se va mulțumi cu o soluție grafică mult mai modestă, cu o performanță de numai 4TFLOPs. Aceasta va folosi însă tot arhitectura RDNA 2, urmând să aibă doar 20 CU (unități de procesare), tactate la 1,55GHz. Suficient, în teorie, pentru a asigura același nivel vizual cu Xbox Series X la o rezoluție de numai 1080p (1920×1080), față de 4K-ul cu care se laudă consola mai puternică.

Un alt “downgrade” față de Xbox Series X ar fi memoria RAM de sistem din proaspăt dezvăluitul Xbox Series S: doar 10GB de memorie GDDR6 față de cei 16GB din consola mai performantă. Din fericire, restul specificațiilor pentru Series S par identice cu cele ale fratelui mai mare: același procesor AMD bazat pe arhitectura Zen 2 cu frecvență de 3,8GHz (sau 3,6GHz când este folosit SMT), precum și stocare SSD de tip NVMe (rămâne de văzut dacă tot 1TB, precum în cazul lui Series X).

Din păcate, Xbox Series S nu va include nici unitatea optică 4K Ultra HD Blu-ray prezentă la Xbox Series X, consola mai ieftină fiind dedicată, în exclusivitate, conținutului digital.

Când apare consola Xbox Series S?

Lansările consolelor Xbox Series X și Xbox Series S ar trebui să aiba loc în același timp, apariția primeia fiind deja confirmată pentru luna noiembrie a acestui an.

Cu prețul de 299$ confirmat pentru Xbox Series S și cu data de lansare stabilită pentru noiembrie, mai rămâne o singură întrebare legată de noua familie de console de la Microsoft: cât va costa Xbox Series X? Cel mai probabil, în curand vom afla și această ultimă necunoscută.

Sursa: Xbox Twitter, Brad Sams YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *