Splinter Cell revine… ca serial Netflix?

Autor: Cosmin Aionita | 31.07.2020
Splinter Cell revine… ca serial Netflix?

Conform celor de la Variety, Ubisoft și Netflix ar fi ajuns la un acord pentru adaptarea seriei de jocuri video Splinter Cell într-un serial animat.

Derek Kolstad, cunoscut pentru scenariile filmelor din seria John Wick, ar urma să fie producătorul executiv al show-ului, precum și principalul său scenarist. Conform surselor celor de la Variety, celor de la Netflix le-a fost făcută deja comanda fermă pentru două sezoane ale acestui serial animat Splinter Cell, totalizând 16 episoade.

Atât Netflix, cât și Ubisoft sau Derek Kolstad au refuzat să comenteze pe marginea acestor zvonuri.

O serie foarte apreciată de fani și critici

Primul joc al seriei Tom Clancy’s Splinter Cell a fost lansat de Ubisoft în 2002 și s-a bucurat de succes critic și comercial. Seria urmărește aventurile fostului pușcaș marin Sam Fisher, recrutat de NSA pentru misterioasa sa divizie Third Echelon.

De-a lungul vremii, seria Splinter Cell a primit nu mai puțin de șase titluri principale: Tom Clancy’s Splinter Cell (2002), Tom Clancy’s Splinter Cell: Pandora Tomorrow (2004), Tom Clancy’s Splinter Cell: Chaos Theory (2005), Tom Clancy’s Splinter Cell: Double Agent (2006), Tom Clancy’s Splinter Cell: Conviction (2010) și Tom Clancy’s Splinter Cell: Blacklist (2013), dar și câteva titluri suplimentare pe alte platforme, precum și o serie de adaptări beletristice.

Nu sunt la prima încercare

Ubisoft a intenționat să realizeze și un film de lung metraj Splinter Cell, cu actorul Tom Hardy în rolul agentului Sam Fisher, însă acest proiect pare să fi fost abandonat între timp.

În schimb, publisher-ul a confirmat că lucrează, împreună cu Netlfix, la un film bazat pe jocul Tom Clancy’s The Division, în care urmează să-și facă apariția actorii Jake Gyllenhaal ți Jessica Chastain.

Sursa: Variety

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *