LEGO The Incredibles Review: joc Lego cu aromă Pixar

Autor: Cosmin Aionita | 20.07.2018
LEGO The Incredibles Review: joc Lego cu aromă Pixar

Au trecut 14 ani de când fanii sperau să revadă pe marile ecrane aventurile familiei Incredible, primul film al seriei fiind considerat de mulţi drept una dintre cele mai reuşite poveşti animate a celor de la Pixar Studios. Odată cu debutul noului lung metraj, a venit momentul ca Disney să bage adânc mâna în portofelul fanilor şi să-l golească cu o serie de produse inspirate de franciză, inclusiv de un joc video care poartă veştmintele LEGO.

Cei care au avut de-a face cu vreun joc video LEGO produs de TT Games nu vor avea surprize: LEGO The Incredibles urmează pas cu pas reţeta jocurilor LEGO, producătorii aducând foarte puţine noutăţi, şi acestea fiind minuscule. În mod normal, ceva ce funcţionează nu trebuie schimbat sau reparat, doar că de data aceasta parcă îi lipseşte ceva jocului. Pare făcut mai la repezeală şi nu reuşeşte să stârnească acelaşi entuziasm precum LEGO Jurassic World sau LEGO Marvel Super Heroes 2 au făcut-o la timpul lor. Iar problema nu e cu materialul de bază, ci cu jocul, care pare că s-a bucurat de mai puţină atenţie din partea dezvoltatorilor.

LEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

Cea mai bună dovadă sunt erorile care te pot scoate din sărite din cauza faptului că multe misiuni din lumea open world se suprapun ca teritoriu de desfăşurare, iar jocul poate să devină confuz în legătură cu misiunea pe care încerci să o îndeplineşti. Este frustrant să ajungi la jumătatea misiunii, urmând exact instrucţiunile lăsate de producători, iar din cauza suprapunerii cu aria altei misiuni, jocul să te anunţe că eşti pe cale să părăseşti zona delimitată. Dacă insişti că eşti pe calea bună, jocul se va “frustra” şi el şi se va termina abrupt, cu un mesaj de eroare. Acest inconvenient nu a fost prezent în alte jocuri LEGO dezvoltate de TT Games, care par mai finisate decât aventurile familiei incredibile.

LEGO The Incredibles are totuşi câteva caracteristici care-l pot salva în ochii fanilor, cel mai important fiind faptul că spune, pe parcursul a 12 misiuni, păţaniile eroilor îndrăgiţi din ambele producţii cinematografice. Astfel, în prima jumătate a jocului, misiunile şi oraşul Municiberg, care reprezintă cadrul aventurilor, se concentrează pe evenimentele celui mai nou film. Sub forma unei adaptări interactive, jucătorii trebuie să le demonstreze oamenilor de rând că vremea super-eroilor e departe de a fi apus şi că bunele lor intenţii sunt singurele care stau în calea planurilor malefice ale răufăcătorilor, alături de notele de plată astronomice produse de distrugerea oraşului în încercarea de a pune beţe în roate criminalilor. După parcurgerea primelor şase misiuni, urmează o călătorie nostalgică cu misiuni care le propun fanilor să retrăiască evenimentele-cheie din filmul de acum 14 ani. Întreaga epopee incredibilă se termină cu nivelul bonus caracteristic jocurilor LEGO, în care jucătorul trebuie să distrugă un oraş miniatural.

LEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

Pentru a evita eventuale spoilere în cazul celor care nu au văzut încă filmul (sau filmele!), nu vom intra în detalii despre poveste. Este destul de ştiut că aceste 12 misiuni sunt fidele evenimentelor din cele două producţii cinematografice. Cadrul open world reprezentat de oraşul Municiberg a fost împărţit în mai multe cartiere, umplute până la refuz de diverse activităţi secundare. Punctele de pornire ale primelor şase misiuni sunt împărţite între aceste zone, jucătorul fiind nevoit să-şi aleagă metoda de transport preferată între acestea. În schimb, punctul de pornire al misiunilor care relatează întâmplările primului film pornesc din faţa noii rezidenţe a familiei.

Este de recomandat să parcurgeţi firul principal înainte de a explora oraşul şi de a rezolva misiunile secundare, pentru a evita problemele deja amintite. Atât misiunile principale, cât şi activităţile secundare din oraş au fost concepute pentru a putea fi parcurse de unul singur sau alături de un al doilea jucător, în mod cooperativ. Înainte de a ajunge însă la activităţile secundare ascunse în tot oraşul Municiberg, jucătorii vor trebui să elibereze fiecare cartier, care vor deveni, într-o ordine prestabilită, victimele unei invazii iniţiate de câte un răufăcător bine cunoscut din filme. „Coregrafia” este identică de fiecare dată: după o serie de misiuni secundare, urmează o confruntare cu boss-ul de cartier, după învingerea căruia harta sectorului eliberat se va popula cu diferite activităţi secundare, în timp ce un alt cartier va fi invadat de prăduitori.

LEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

În afară de eroii principali, jucătorii vor putea alege din peste 100 de alte personaje bine cunoscute din film şi din istoria Pixar Studios. Acestea pot fi deblocate fie prin acumularea de obiecte colecţionabile ascunse prin joc, fie prin rezolvarea unor activităţi precum cursele, eliminarea unui număr de răufăcători sau returnarea de bunuri furate. O adiţie deosebit de simpatică sunt personajele din alte francize Pixar precum Monsters. Inc, Toy Story sau Brave. Astfel, personaje îndrăgite ca Dory, Sully sau Russel pot fi obţinute prin construirea unor monumente, ce necesită colaborarea întregii familii Incredibles. Bineînţeles şi ridicare acestor clădiri iconice din universul Pixar necesită adunarea unui număr suficient de obiecte colecţionabile.

Cei care vor să vadă tot ce are de oferit LEGO The Incredibles vor fi nevoiţi să parcurgă fiecare misiune principală de cel puţin două ori, o dată în modul Story şi încă o dată în modul Free-Play, fiind obligaţi, de asemenea, să rezolve fiecare activitate secundară. Deblocarea de noi personaje va duce la dobândirea de noi abilităţi necesare rezolvării altor activităţi. În cele din urmă, Municiberg va putea fi explorat la pas, zburând, la volanul unui vehicul sau înot. Îndeplinirea misiunilor principale nu necesită mai mult de o după-amiază, dar explorarea completă a jocului vă va ţine ocupaţi întregul sfârşit de săptămână.

LEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

LEGO The IncrediblesLEGO The Incredibles

Din punct de vedere grafic, nu există surprize. De la apropiere totul arată bine, dar de la distanţă, de exemplu zburând deasupra oraşului, se pierd mai multe detalii decât ne-am aştepta şi vedem cum apar în faţa ochilor, ca prin magie, zonele apropiate. În lumea open world se vede că motorul grafic e uşor depăşit, în timpul misiunilor în schimb totul merge strună. Sistemul de lupte nu aduce surprize, la fel cum şi  mecanismele puzzle-urilor sunt deja evidente pentru cei care au urmărit jocurile LEGO anterioare. O parte pozitivă este reprezentată însă de vocile actorilor, aceleaşi cu cele din film, glumele pe care aceştia le rostesc în momentele-cheie sau pur şi simplu când stau degeaba.

Per ansamblu, LEGO The Incredibles nu este cel mai reuşit titlu al celor de la TT Games, dar nici un joc prost. Fanii francizei The Incredibles se vor distra cu el, însă amatorii de jocuri LEGO s-ar putea să experimenteze ceea ce am putea numi un déjà vu pronunţat. Din fericire, problemele tehnice ar putea fi rezolvate printr-un simplu patch, eliminându-se astfel cea mai frustrantă porţiune a jocului.

LEGO The Incredibles

Părţi pozitive
  • umorul tipic seriei The Incredibles
  • prezenţa mai multor personaje din universul Pixar
  • potrivit pentru întreaga familie
Părţi negative
  • probleme tehnice care te scot din joc
  • lipsa unor idei cu adevărat noi
  • timpi de încărcare foarte lungi