Ghostbusters Remastered (Nintendo Switch) Review: vânătorii de fantome în 2019

Autor: Cosmin Aionita | 03.12.2019
Ghostbusters Remastered (Nintendo Switch) Review: vânătorii de fantome în 2019

Ghostbusters este o proprietate intelectuală cu tradiţie, cu două filme care au cucerit fanii în anii ’80, însă fără prea mare noroc, mai ales în vremurile mai recente. Cred că ajunge să amintim abominaţia cinematografică de acum trei, al cărei gust amar poate că va fi şters de noul film Ghostbusters, programat pentru anul viitor, în care se va reîntoarce mai toată distribuţia originală. Nici pe partea de jocuri video Ghostbusters nu a dus-o mai bine, cel mai recent joc al seriei, apărut de asemenea în 2016, fiind considerat unul dintre cele mai slabe titluri ale anului respectiv.

Şi totuşi, fanii înrăiţi ai filmelor Ghostbusters au la inimă unul dintre jocurile seriei: Ghostbusters: The Video Game, realizat şi lansat de studioul Terminal Reality în 2009. Iar motivul este unul simplu: la acea vreme, din lipsa de interes a studiourilor pentru un eventual al treilea film al seriei, realizatorii peliculelor iniţiale s-au înhămat la conceperea unui scenariu pentru un joc video, acesta fiind gândit drept o continuare oficială a evenimentelor din Ghostbusters şi Ghostbusters II. Astfel, acest Ghostbusters: The Video Game a marcat revenirea celor patru vânători de fantome iniţiali, interpretaţi de Bill Murray, Dan Aykroyd, Harold Ramis şi Ernie Hudson, povestea fiind concepută chiar de către Aykroyd şi Ramis (urma să fie şi ultima apariţie a regretatului actor în rolul dr. Egon Spengler, acesta decedând în 2014).

Ghostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Din păcate, la acea vreme, nu am apucat să petrec atât de mult timp alături de joc pe cât mi-aş fi dorit. Problemă uşor de corectat, mi-am spus, atunci când, în vara acestui an, Saber Interactive a anunţat că lucrează la o ediţie remasterizată a Ghostbusters: The Video Game. Mai mult, acest remaster părea să fie încă o ocazie perfectă de a încerca un alt joc cu pretenţii, în versiune portabilă, pe proaspăt achiziţionatul Nintendo Switch. Din nou însă, pot spune că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Sau cel puţin nu în totalitate.

De ce spun asta? Pentru că Ghostbusters: The Video Game Remastered este un remaster şi, în acelaşi timp, nu prea este. Depinde foarte mult cu ce ediţie iniţială a jocului compari această remasterizare. Da, pus faţă în faţă cu versiunea originală de pe PlayStation 3, diferenţa grafică este destul de mare, aproape totul, de la rezoluţie, texturi şi, evident, framerate, fiind net superioare în ediţia remastered. Când aduci însă în discuţie versiunea originală pentru PC, îmbunătăţirile aduse de acest remaster sunt palide, spre inexistente. De altfel, cred că sursele pentru texturile îmbunătăţite din această remasterizare sunt chiar cele aferente setărilor grafice maxime din originalul de pe PC.

Ghostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Aşadar, să-i facem un bine jocului şi să ne limităm la ediţia originală pentru console, comparată cu versiunea remasterizată. Doar o privire aruncată este suficientă pentru a-ţi sări în ochi texturile mult mai bine definite, rezoluţia mai bună (chiar şi când vine vorba de ediţia pentru Nintendo Switch) şi, probabil cel mai evident, framerate-ul “astronomic”, faţă de sacadările care dominau originalul. Mai exact, chiar dacă mai există scăderi, pe PlayStation 4 spre exemplu, remaster-ul tinde spre 60fps, în timp ce pe Nintendo Switch se mulţumeşte cu o valoare, cât de cât constantă, de 30fps. Framerate-ul mai mic a fost însă un risc asumat atunci când am optat pentru versiunea de Switch.

Din păcate, avantajul portabilităţii adus de consola celor de la Nintendo nu ajută foarte mult în cadrul titlului de faţă, ale cărui structură şi gameplay au fost gândite pentru a livra o altfel de experienţă. Pe scurt, Ghostbusters: The Video Game datează din vremurile când Gears of War încă era la modă şi fiecare producător încerca, într-un fel sau altul, să emuleze jocul celor de la Epic Games. Astfel, multe dintre elementele de bază din acel third person shooter, precum modul de a sprinta sau selecţia armelor, au fost preluate aici şi adaptate într-o oarecare măsură universului Ghostbusters.

Ghostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Miltralierele cu drujbe ataşate au fost înlocuite de nelipsitul proton pack, indispensabil pentru a respinge atacurile spiritelor ostile, dar şi pentru a captura fantomele în acele capcane caracteristice. Mai mult, având în vedere că personajul principal este un nou angajat în rândurile vânătorilor de fantome, acesta va fi acompaniat în marea majoritate a aventurii de cel puţin unul dintre cei patru eroi ai filmelor. Evident, dacă vreunul este doborât, este de datoria ta să îl “învii”, reciproca fiind de asemenea valabilă. Cel puţin în teorie, pentru că, din păcate, în ceea ce priveşte gameplay-ul şi funcţionalitatea acestuia, Ghostbusters Remastered este încă “blocat” în 2009.

Mai exact, AI-ul partenerilor nu este deloc strălucit, câteodată se vor bloca în obiecte de decor, nu vor reacţiona în situaţii scriptate etc. Cel mai deranjant este însă când nu sunt în stare să se deplaseze până în locul în care ai fost doborât pentru a te readuce în luptă, lucru ce duce, inevitabil, la mesajul “Mission Failed” şi reluarea jocului de la cel mai recent checkpoint. Iar aceste checkpoint-uri, câteodată, nu sunt deloc apropiate de locul unde mori. Şi vei muri de foarte multe ori, pentru că mişcările şi modurile de atac ale inamicilor nu par să fi fost balansate prea bine, în raport cu atacurile pe care le ai tu la dispoziţie. Aşadar, destul de repede, experienţa pe care o prevedeai ca relaxantă şi amuzantă, chiar dacă un pic învechită, devine mai degrabă frustrantă. Astfel, vă recomand călduros să începeţi jocul pe cel mai scăzut nivel de dificultate, măcar pentru a evita momentele frustrante, prezente din plin pe parcursul celor 6-7 ore ale campaniei.

Ghostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Pe de altă parte, pot înţelege de ce fanii Ghostbusters consideră acest joc un vrednic urmaş al filmelor: eroii au fix personalitatea pe care o aşteptaţi, vocile şi modul de interpretare sunt aceleaşi din filme, asemănarea fizică este decentă (pentru anul 2009), ba chiar există şi secvenţe cinematice prerenderizate ce marchează multe puncte importante ale poveştii, care se dovedesc a fi mai mult decat acceptabile. Totuşi, în ciuda implicării unor nume atât de mari, îndrăznesc să afirm că latura narativă a jocului nu se ridică totuşi la înălţimea unui film veritabil Ghostbusters.

După cum aminteam, structura jocului, împărţit în şapte capitole mari, fiecare cu o durată de aproximativ 40-60 de minute, cu numeroase secvenţe cinematice şi dialoguri între personaje, nu încurajează modul portabil. Ghostbusters: The Video Game Remastered propune mai degrabă o experienţă de joc clasică, cinematică, potrivită pentru sufragerie, pe un TV cât mai mare. Iar în acest caz, îmi vine greu să recomand ediţia pentru Nintendo Switch, nu neapărat pentru că ar fi inferioară din punct de vedere vizual (arată decent, după cum puteţi vedea şi în imaginile ataşate). Framerate-ul mai ridicat de pe PS4, spre exemplu, poate oferi însă o experienţă de joc sensibil mai bună. Indiferent de platforma aleasă, veţi primi un produs evident superior ediţiilor de pe vechile console. Am remarcat totuşi că, în modul portabil al consolei Switch, Ghostbusters Remastered tinde să scadă sub rezoluţia nativă a ecranului (720p) pentru a menţine framerate-ul constant în anumite situaţii (mai ales când este întuneric, iar sursele de lumină duc la apariţia umbrelor dinamice).

Ghostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Ghostbusters RemasteredGhostbusters Remastered

Sonor, lucrurile stau la fel de bine ca în ediţia originală a jocului, actorii fiind uşor de recunoscut doar după voci, iar muzica similară cu cea din filme. Păcat că unele desincronizări dintre mişcările buzelor şi voci, prezente în secvenţele cinematice originale, nu au fost rezolvate nici în acest remaster. De asemenea, nici multiplayer-ul din ediţiile iniţiale de console nu a mai fost inclus, producătorii promiţând însă o componentă multiplayer complet nouă, ce va fi lansată cândva, în viitor, prin intermediul unui update.

Per total, Ghostbusters: The Video Game Remastered nu este o remasterizare tocmai rea, deşi cam superficială (mai ales daca aţi apucat să încercaţi originalul pe PC). Pe lângă retuşurile grafice minime, acest remaster suferă de pe urma gameplay-ului învechit, cu scăpări necorectate nici măcar acum, care tind sa transforme această aventură a vânătorilor de fantome într-o experienţă mai degrabă frustrantă. Merită încercat totuşi, mai ales dacă sunteţi fani ai seriei: jucaţi însă pe dificultatea minimă, pe un TV normal, şi încercaţi să achiziţionaţi jocul la un preţ cât mai scăzut posibil.

Ghostbusters Remastered

Părţi pozitive
  • conceput drept continuare pentru filmele Ghostbusters şi Ghostbusters II
  • toţi actorii din filmele originale îşi împrumută vocile şi aspectul fizic
  • multe locaţii cunoscute şi aluzii către evenimentele din filme
  • secvenţe cinematice decent realizate
  • third person shooter adaptat uneltelor specifice vânătorilor de fantome
  • vizibil superior ediţiilor de pe Xbox 360 şi PlayStation 3
Părţi negative
  • fără prea mari diferenţe faţă de ediţia originală de PC
  • deşi scris de Aykroyd şi Ramis, scenariul este sub cele din filme
  • dificultate prost balansată
  • AI-ul partenerilor este destul de slab implementat
  • framerate înjumătăţit pe Nintendo Switch