Gaming-ul migrează către subscripţiile lunare. Iată cine este surprinzătorul lider de piaţă

Autor: Cosmin Aionita | 09.11.2018
Gaming-ul migrează către subscripţiile lunare. Iată cine este surprinzătorul lider de piaţă

Pentru că în ultima vreme s-a tot discutat despre viitoarea trecere a industriei de gaming pe modelul abonamentelor lunare, în stilul serviciilor de streaming video operate de Netflix sau Amazon, cei de la compania de cercetare de piaţă SuperData au realizat un studiu pentru a determina care sunt cele mai de succes astfel de abonamente actuale din domeniul gaming-ului.

Neluând în calcul subscripţiile PlayStation Plus şi Xbox Live Gold, absolut necesare pentru orice posesor de consolă PlayStation 4, respectiv Xbox One, dacă acesta doreşte să profite de componentele multiplayer online din jocuri, cei de la SuperData au determinat că, în cel de-al treilea trimestru al anului 2018, cele mai populare abonamente de gaming au generat încasări în valoare de 273 de milioane de dolari, cea mai mare cotă de piaţă (51%) fiind dobândită de PlayStation Now, serviciul de game streaming oferit de Sony.

Astfel, Sony a încasat, de pe urma acestui serviciu, nu mai puţin de 143 de milioane de dolari. PlayStation Now permite utilizatorilor de PC şi console PlayStation 4 să joace peste 650 de titluri de PlayStation 2, PlayStation 3 şi PlayStation 4 prin tehnologia de video streaming, unele dintre acestea (doar jocuri pentru PS4 sau PS2) putând fi şi descărcate pe consolă (din nou, doar pe PS4).

Serviciul EA Access oferit de Electronic Arts utilizatorilor de console Xbox One ocupă poziţia secundă a acestui clasament, cu o cotă de piaţă de 16%, în timp ce Xbox Game Pass, abonamentul lunar în care Microsoft include acces la peste 100 de jocuri pentru Xbox One, completează podiumul, cu o cotă de piaţă de 15%. Conform CEO-ului Microsoft Satya Nadella, acest serviciu va fi adus în curând şi pe PC-urile echipate cu Windows 10.

Tabloul este întregit tot de Electronic Arts şi al lor Origin, noul Origin Access Premier deţinând 9% din piaţa acestor tipuri de subscripţii lunare, în timp ce Origin Access încheie clasamentul cu o cotă de piaţă de 8%. Ambele variaţii ale abonamentului Origin Access sunt disponibile doar pentru PC şi includ, în principal, acces la jocurilor celor de la EA.

SuperData