Primul test cu DualSense, noul controller pentru consola PlayStation 5

Autor: Cosmin Aionita | 20.07.2020
Primul test cu DualSense, noul controller pentru consola PlayStation 5

Cunoscutul jurnalist Geoff Keighley, faimos pentru organizarea annuală a premiilor The Game Awards, a reușit o nouă premieră: prima sesiune de testare a noului controller DualSense, pe care Sony îl pregătește pentru consolele PlayStation 5.

DualSense se laudă cu feedback haptic, o formă mult mai avansată a vibrațiilor cu care eram deja obișnuiți. Mai exact, senzațiile pe care jucătorul le va simți vor fi mult mai realiste, diferite atunci când, spre exemplu, vehiculul pilotat traversează teren accidentat față de parcurgerea unei șosele cu denivelări minime.

Cele două triggere analogice (butoanele R2 și L2) vor beneficia și de rezistivitate progresivă, fiind capabile să redea mai multe niveluri de tensiune, pentru “simularea” mai realistă a unor acțiuni precum rezistența opusă de un arc atunci când se trage cu săgeți, spre exemplu.

DualSense va include și un microfon (alături de un buton de “Mute” pentru acesta), cu ajutorul căruia și cei care nu dețin căști cu microfon vor putea comunica prin intermediul vocii cu alți jucători.

Design-ul noului controller DualSense a fost gândit cu atenție, pentru a fi cât mai ergonomic, iar dispozitivul în sine, în ciuda noilor tehnologii incorporate, să aibă o greutate cât mai redusă. De asemenea, cei de la Sony promit că DualSense va avea o autonomie a bateriei mai ridicată decât predecesorul său, iar aceasta va putea fi reîncărcată prin intermediul unui conector USB Type C.

Jocul Astro’s Playroom va fi oferit gratuit alături de fiecare consolă PlayStation 5

Pentru a scoate în evidență noutățile aduse de consola PlayStation 5 și controller-ul DualSense, Sony va oferi preinstalat pe fiecare consolă PlayStation 5, în mod gratuit, jocul Astro’s Playroom.

O scurtă demonstrație a acestui joc poate fi admirată și în clipul lui Geoff Keighley de mai sus (cu începere de la minutul 4:58). Astro’s Playroom va fi un platformer 3D, simpaticul roboțel Astro, eroul din Astro Bot: Rescue Mission, urmând să se afle, și de această dată, în prim plan.

“Vom anunța din timp momentul când vom da drumul precomenzilor pentru PlayStation 5”

În clipul lui Geoff Keighley de mai sus (începând de la minutul 8:19), Eric Lempel, conducătorul diviziei de marketing a celor de la PlayStation, oferă detalii suplimentare despre controller-ul DualSense, despre consola PlayStation 5, dar și despre precomenzile acesteia.

Astfel, după spusele lui Lempel, precomenzile pentru PlayStation 5 nu vor fi demarate prin intermediul unui anunț brusc, de pe o zi pe următoarea, ci compania va anunța în prealabil, din timp, momentul în care veți putea plasa o comandă pentru viitoarea consolă de la Sony.

PlayStation 5 este așteptat pe piață în toamna târzie a anului 2020.

Sursa: TheGameAwards YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *