Dead Cells soseşte anul acesta şi pe console

Autor: Cosmin Aionita | 28.01.2018
Dead Cells soseşte anul acesta şi pe console

Studioul Motion Twin prezintă noua lor creaţie Dead Cells drept o combinaţie a conceptelor ce stau la baza a două genuri: Roguelite (Rogue Legacy, Binding of Isaac, Spelunky etc.) şi Metroidvania (seriile Castlevania şi Metroid).

Astfel, avem parte de o aventură bidimensională, realizată în stil retro, cu un nivel de dificultate ridicat (fără a fi însă absurd), in care conceptul de permadeath (moartea înseamnă sfârşitul jocului) împinge jucătorul să devină din ce în ce mai bun şi să stăpânească cât mai bine mecanicile jocului (vor fi disponibile mai mult de 50 de arme şi magii), dar şi aduce o doză sporită de rejucabilitate (cu niveluri care se vor schimba de la sesiune la sesiune, cu numeroase arii interconectate şi inamici pe măsură).

Dead Cells este disponibil pe PC în versiune Early Access, urmând să-şi facă apariţia, în ediţie finală, şi pe consolele PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Switch în cursul acestui an.

Dead CellsDead Cells

Dead CellsDead Cells

Dead CellsDead Cells

Dead CellsDead Cells