Horizon Zero Dawn PC Review: prea puțin, prea târziu?

Autor: Cosmin Aionita | 17.08.2020
Horizon Zero Dawn PC Review: prea puțin, prea târziu?

Trăim vremuri bune pentru gamerii care preferă jocurile pe PC. Dacă în trecut rareori aveam ocazia să vedem versiuni pentru PC ale titlurilor lansate exclusiv pentru console, lucrurile s-au schimbat mult în 2020. Microsoft a renunțat complet la jocurile dezvoltate doar pentru Xbox, toate titlurile companiei fiind lansate simultan și pe PC, în timp ce Sony pregătește terenul pentru PlayStation 5. Iar una dintre metodele alese pentru promovare este lansarea pentru PC a lui Horizon Zero Dawn, unul dintre cele mai apreciate jocuri pentru PS4. Despre cum se prezintă însă această portare aflăm în următorul review.

Horizon Zero Dawn PC

Prima impresie contează

După atâția ani, poți deduce relativ rapid cât de reușită este portarea pe PC a unui joc specific de consolă după doar câteva secunde de la pornirea acestuia. Sunt meniurile adaptate pentru mouse și/sau tastatură? Opțiunile grafice se restrâng la rezoluție sau oferă setări avansate, pentru o reglare cât mai fină a performanței obținute? Avem posibilitatea de a regla elemente mai avansate precum FOV-ul?

Din păcate, până să ajung în stadiul acesta, Horizon Zero Dawn pentru PC mi-a făcut câteva surprize neplăcute: prima pornire a jocului a venit cu un proces greoi de compilare a shaderilor jocului. Horizon nu este primul titlu care folosește acest procedeu, însă a fost probabil unul dintre cele mai frustrante. Pentru că acest proces a durat, la prima pornire, peste 20 de minute și a fost urmat, după filmulețul introductiv, de un crash în desktop.

Horizon Zero Dawn PC

Deși mă așteptam ca shaderii să fie deja compilați, a doua pornire m-a forțat din nou să aștept 20 de minute, însă, măcar acum, am putut admira și meniul principal după finalizarea acestui pas. Fericirea a durat numai până când am ajuns în meniul de opțiuni grafice, unde, când am încercat să selectez altă rezoluție, jocul a “înghețat”. Singura soluție? Închiderea sa forțată.

Într-un final, după un procedeu obositor de “trial and error”, am reușit să setez rezoluția și nivelul de detalii dorite. Curios fiind de benchmark-ul inclus, am apăsat pe acel buton. Moment în care, în locul unei parcurgeri fluente a respectivului test, am primit o reprezentare ultrasacadată, care solicita la maximum stocarea PC-ului, a cărui configurație este suficientă pentru a “duce” cam orice joc modern la cel mai înalt nivel grafic. Suspectez că jocul, pe parcursul acelui test, a recompilat din nou shaderii de care aminteam mai devreme.

Pentru a fi totuși corect, trebuie să menționez că tot acest prim contact cu Horizon Zero Dawn pe PC, pentru acest review, a avut loc înainte de lansarea propriu-zisă a jocului. În ziua apariției oficiale, Sony a lansat un patch masiv, de peste 30GB, care a eliminat, în mare parte, aceste probleme. Prima impresie nu poate fi însă ignorată.

Horizon Zero Dawn PC

Adaptare pentru PC

Înainte de a continua, vă artizez că acest review nu se va opri asupra nivelului calitativ al jocului propriu-zis Horizon Zero Dawn. Acum trei ani, la apariția pe PlayStation 4, titlul realizat de Guerrilla Games s-a dovedit a fi unul dintre cele mai reușite jocuri din 2017, îmbinând acțiunea open world cu elemente de RPG și o poveste inedită și originală din multe puncte de vedere. Iar toate acestea fac trecerea și pe PC, pachetul incluzând și expansion-ul The Frozen Wilds.

Cum este însă adaptat acest pachet la noua platformă? Lăsând la o parte prima impresie nu prea reușită, în meniurile din Horizon regăsești cam toate opțiunile la care te-ai putea aștepta de la o portare de calitate: multiple opțiuni grafice, posibilitățile de a modifica FOV-ul, de a debloca framerate-ul, dar și scheme de control personalizabile pentru mouse și tastatură, cât și pentru controllerele de Xbox. Este un pic ciudat să vezi meniurile unui joc venit de pe PlayStation 4 ce folosesc simbolurile caracteristice gamepad-urilor de Xbox, însă te obișnuiești rapid.

Horizon Zero Dawn PC

Horizon Zero Dawn pentru PC oferă și suport pentru monitoarele ultra-wide, cu o mențiune însă: secvențele cinematice redate cu ajutorul motorului grafic păstrează aspect ratio-ul 16:9, iar porțiunile rămase în extremitățile ecranului sunt umplute cu aceleași imagini, mărite însă și blurate, dupa cum puteți vedea în imaginea de mai jos. În timpul gameplay-ului propriu-zis însă, lucrurile stau foarte bine, iar jocul afișează semnalul corect, pe tot ecranul. De asemenea, suportul multi-monitor este robust, existând posibilitatea de a schimba monitorul pe care este afișat jocul direct prin intermediul meniului acestuia.

O altă opțiune pe care nu o vezi prea des în jocuri este posibilitatea de a alege dispozitivul de sunet prin care este redată porțiunea audio din Horizon Zero Dawn pentru PC, foarte utilă, mai ales dacă alegeți să conectați PC-ul la un TV. Din păcate, aici am descoperit o problemă: dacă dispozitivul audio folosit in joc diferă de cel implicit setat din Windows, semnalul audio al secvențelor cinematice preînregistrate va fi redat prin acesta din urmă. Cu alte cuvinte, o parte din sunet vine de la TV sau dispozitivul extern selectat din joc, iar cealaltă de la sursa selectată din Windows (cipul de sunet integrat, de cele mai multe ori).

Horizon Zero Dawn PC

Performanță: realitate vs. așteptări

Trebuie spus faptul că benchmark testul inclus în Horizon Zero Dawn pentru PC nu este tocmai reprezentativ pentru grafica și peisajele pe care le veți întâlni pe parcursul majorității jocului. Totuși, ironic, acesta oferă rezultate destul de exacte, ce pot creiona în mare genul de performanță pe care o veți obține în timpul gameplay-ului propriu-zis.

O altă idee preconcepută ce trebuie eliminata din start este legată de superioritatea de necontestat a configurației hardware a unui PC modern în fața consolelor învechite. Jocurile concepute special pentru aceste dispozitive fac uz de unele optimizări și tehnici ce nu pot fi reproduse pe PC, iar emularea sau ocolirea acestora pot rezulta în performanță redusă. Iar Horizon Zero Dawn pentru PC demonstrează acestă teorie.

Horizon Zero Dawn PC

Pe scurt, nivelurile de fidelitate grafică incluse de producători reproduc preset-urile disponibile și în versiunile pentru console ale jocului: Favor Performance (similar setării omonime de pe PS4 Pro), Original (similar setărilor calitative de pe modelul original PS4), Favor Quality (similar setării omonime de pe PS4 Pro), dar și Ultimate Quality, care împinge nivelul vizual peste limitele de pe console. Din păcate, cei care sperau că vor putea rula Horizon Zero Dawn în rezoluție 4K, pe cele mai înalte setări grafice, la framerate-uri de peste 60fps, trebuie să-și tempereze așteptările.

Pe sistemul nostru de test, echipat cu procesor Intel Core i7 6700, 16GB de memorie RAM și o placă video NVIDIA GeForce RTX 2080 Ti, am obținut următoarele rezultate:

3440×1440 (Ultra-wide):

  • Ultimate Quality: 70fps

3840×2160 (4K):

  • Ultimate Quality: 46fps
  • Favor Quality: 48fps
  • Original: 63fps

2560×1440 (1440p, 2K):

  • Ultimate Quality: 85fps
  • Favor Quality: 92fps
  • Original: 105fps

Cu alte cuvinte, dacă țineți la o fidelitate grafică cât mai ridicată, ar trebui să optați pentru un display ce oferă suport pentru G-Sync sau FreeSync, pentru a remedia framerate-ul oscilant, de sub 60fps, în rezoluție 4K. Altfel, pentru a obține mult doritele 60 de cadre pe secundă, trebuie să vă mulțumiți cu setări calitative similare cu cele de pe PS4.

Cine spera să profite de ratele de refresh crescute ale unui monitor sau televizor de gaming, trebuie să fie pregătit să renunțe la măcar o treaptă în ceea ce privește rezoluția nativă. Iar toate aceste sfaturi sunt valabile pentru un “monstru” precum RTX 2080 Ti. Din păcate, jocul nu oferă suport pentru tehnologia DLSS, dar puteți diminua rezoluția internă de renderizare (resolution scaling) pentru a obținute o performanță mai bună.

Horizon Zero Dawn PC

Chiar și după update, rămân probleme

Chiar și acum, după apariția încă unui patch pe lângă “mamutul” de 30GB inițial, Horizon Zero Dawn pentru PC mai are încă unele probleme, peste care nu puteam trece înainte să încheiem acest review. Mulți utilizatori se plâng în continuare de crash-uri frecvente, deformarea zăpezii din anumite zone ale jocului, prezentă pe console, nu pare sa funcționeze pe PC, schimbarea rezoluției din meniu nu are întotdeauna efectul scontat, iar filtrarea anisotropica lipsește, indiferent de setările din joc.

Repet: Horizon Zero Dawn, împreună cu expansion-ul The Frozen Wilds, este un joc excelent și una dintre cele mai bune experiențe de gaming ale acestei generații de console. Și toate aceste atuuri sunt valabile și pe PC, unde le puteți împinge și mai departe, profitând de rezoluții și framerate-uri mai bune. Din păcate însă, adaptarea pentru PC, optimizarea și testarea acestui joc pentru noua platformă lasă de dorit, creând o imagine nu atât de bună titlului celor de la Guerrilla Games.

Având în vedere resursele hardware necesare pentru a rula corespunzător Horizon Zero Dawn pe PC, poate că o soluție mai bună pentru a încerca astfel de titluri exclusive pentru PS4 este achiziția second hand a unei astfel de console. Mai ales în condițiile în care investiția ar fi mai mică decât un upgrade serios, iar prețurile jocurilor au scăzut deja mult sub nivelul celor 49,99€ pretinși de Sony pentru această ediție pentru PC.

Horizon Zero Dawn PC

– Joc furnizat pentru review de Sony Interactive Entertainment Europe –

Părţi pozitive
  • același joc excelent de pe PS4, alături de expansion-ul The Frozen Wilds
  • poate rula în rezoluții mai mari decât pe consolă
  • se pot obține framerate-uri mai mari decât pe consolă
  • setări vizuale peste cele de pe console
  • control bine adaptat pentru PC
Părţi negative
  • rezoluție, framerate sau calitate, nu le poți avea pe toate simultan
  • probleme de portare, optimizare și stabilitate
  • unele opțiuni încă nu funcționează sau lipsesc din ediția de PC
  • scump în comparație cu prețul jocului de pe PS4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *