Half-Life: Alyx

Autor: Cosmin Aionita | 06.04.2020
Half-Life: Alyx
Platforma: PC
Cerinţe minime de sistem: Core i5-7500, 12 GB RAM, NVIDIA GeForce GTX 1060 6GB VRAM

Half-Life: Alyx este primul titlu al seriei Half-Life dezvoltat pentru VR. Această revenire a celor de la Valve în universul Half-Life a fost gândită încă de la bun început pentru VR, gameplay-ul din Half-Life: Alyx având incluse interacţiuni semnificative cu mediul înconjurător, rezolvare de puzzle-uri, explorare şi, bineînţeles, lupte intense. Povestea are loc între evenimentele din primul Half-Life şi cele din Half-Life 2, iar jucătorii intră în pielea eroinei Alyx Vance, care, împreună cu tatăl său – dr. Eli Vance – luptă în continuare împotriva ameninţării venite dinspre noii stăpâni ai planetei Pământ: rasa extraterestră Combine.

Producătorii permite numeroase moduri de control pentru Half-Life: Alyx, precum mişcarea directă, caracteristică titlurilor non-VR (care poate da însă dureri de cap şi stări de greaţă anumitor persoane) sau teleportarea dintr-un punct în următorul, folosită de foarte multe alte titluri VR.

Deşi Valve comercializează propria soluţie hardware pentru VR – Valve Index –, Half-Life: Alyx funcţionează pe toate headset-urile VR compatibile cu SteamVR. Aici intră soluţiile din gama HTC Vive, familia Oculus Rift, precum şi cele compatibile cu standardul Windows Mixed Reality (cum ar fi, spre exemplu, Samsung HMD Odyssey+).

Half-Life: Alyx este realizat folosind motorul grafic Source 2 şi este disponibil acum prin intermediul Steam.

Half-Life: Alyx

Părţi pozitive
  • mănuşile „Russells” excelent implementate
  • imersiune fără precedent într-un joc Half-Life
  • medii de joc extrem de detaliate şi foarte interactive
  • povestea este integrată foarte bine în universul Half-Life
  • oferă moduri de control potrivite pentru fiecare tip de jucător
  • sunet ambiental impresionant, care contribuie la ancorarea în „realitate” a universului
Părţi negative
  • nu poţi ataca inamicii cu obiecte contondente (lipseşte inclusiv iconica rangă)
  • merge în direcţia survival horror mai mult decât ar prefera unii jucători
  • selecţia de arme este limitată
  • prea multe puzzle-uri de hacking